Avertizare cod galben privind intensificări ale vântului în sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei.

Wow

A fost emisă o atenționare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă marți între orele 10.00 și 23.00, în sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei.

”În intervalul menționat, în sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55-70 km/h și vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe”, a precizat Administrația Națională de Meteorologie.

Pe litoral, vântul va continua să prezinte unele intensificări și în noaptea de marți spre miercuri.

Concomitent, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de ger, valabilă începând de marți, de la ora 10.00, până joi, la aceeași oră.

Astfel, se așteaptă o vreme rece în întreaga țară, cu condiții de ger în noaptea de marți spre miercuri, în special în nord, centru și est (cu minime termice de până la -21 de grade în estul Transilvaniei). De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi, gerul se va resimți mai ales în est și centru (cu minime termice de până la -16 grade în estul Transilvaniei).

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wow
Primăria Constanța in actiune! Demoleaza biserica…..

Astazi 18.12.2024, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au demarat desființarea pe cale administrativă a construcțiilor ridicate în mod abuziv de Parohia Sfântul Antonie cel Mare pe un teren aflat în proprietatea municipiului Constanța, pe str Ștefăniță Vodă. Este vorba despre: casa mortuară în suprafață de aproximativ 182 …

Wow
Companii de Top Înregistrează Profit Zero și Pierderi Substanțiale, Evitând Contribuțiile la Bugetul de Stat

București, România – Un raport recent arată o imagine îngrijorătoare a peisajului corporativ românesc la sfârșitul anului 2022, când multe dintre cele mai mari companii active pe piața locală au înregistrat profituri brute de zero lei, raportând pierderi semnificative. Printre ele, E.ON Energie România SA se remarcă cu o cifră …

Wow
DESPRE ALEGERILE PARLAMENTARE DIN ROMÂNIA, 1 DECEMBRIE 2024, LA CALD

Romeo Boşneagu Alegerile parlamentare din România din 1 decembrie 2024 au reprezentat un moment crucial pentru viitorul politic al țării, având loc într-un context socio-economic tensionat și cu provocări semnificative pentru democrația românească. Românii au votat pentru a-și alege reprezentanții în Camera Deputaților și Senat, într-un sistem electoral bazat pe …