Informare publică- program casare autovehicule 03.11.2022

Actual

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat amânarea programului casare autovehicule pentru anul viitor. 

„Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate.  

În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023.  

Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, se vor stabili prin dispoziția președintelui AFM.” 

Înregistrările pentru participarea în programul derulat de Municipiul Constanța vor fi păstrate în eventualitatea că procedura de la nivel național rămâne aceeași, în caz contrar ne vom adapta la condițiile stabilite prin noul Ghid de finanțare. 

Mesaj postat de biroul de presa al Primariei Constanta

Actual
Patriotism marca Alpha Builders – Cel mai mare constructor de imobile de lux din Constanta

Patriotism marca Alpha Builders – Cel mai mare constructor de imobile de lux din Constanta. Pentru pregatirea zilei nationale MCF Construct 2000 SRL a arborat steagul national. La multi ani Romania! Patriotism marca Alpha Builders – Cel mai mare constructor de imobile de lux din Constanta. Puteti afla mai multe …

Actual
UMC, condusă în stil mafiot. Cornel Panait semnează în locul rectorului Violeta Ciucur

UMC, condusă în stil mafiot. Cornel Panait semnează în locul rectorului Violeta Ciucur Continuăm seria dezvăluirilor despre modul în care este condusă Universitatea Maritimă din Constanța, prin metode ce amintesc de practica grupărilor de crimă organizată. După ultimele două materiale publicate, prin care am evidențiat grupul care-și dorește distrugerea UMC, …

Eveniment
Ministerul Apărării Naționale va demara cel mai amplu program de achiziție de blindate

Armata intenționează să cumpere câteva mii de transportoare, așa că interesul marilor producători este mare. Turcii, de pildă, vor să transfere la uzina de la Moreni, tehnologia pentru un vehicul blindat, facut in România acum aproape 30 de ani Blindatele turcești sunt deja prezente în mai multe teatre de operații, …