Sindromul prințesei, fenomenul care afectează tot mai mulți copii

Actual

Un nou fenomen de numit „sindromul prințesei’, afectează tot mai mulți copii și îi pune pe gânduri pe psihologi și pediatri.

Acest sindrom poate transforma un copil aflat mereu în centrul atenției familiei, într-un tânăr care nu știe să se apere singur, să negocieze ieșirea dintr-un conflict și să privească la rece situații în care nu este de fapt jignit sau agresat.

Potrivit experților, fenomenul de supra-protecție are efect de bumerang.

Deși părinții aleg să ignore acest lucru, agresiunea verbală este tot mai des întâlnită în școli. Spre exemplu, cuvinte ce nu pot fi reproduse au fost scrise de elevi într-un test făcut de un sociolog al poliției și apar foarte des în discuțiile din pauze, la clasa a cincea.

În fața unor astfel de manifestări prima reacție a celui care nu se simte confortabil ar trebui să fie să îi ceară celuilalt să se oprească, să ceară ajutorul unui adult și abia apoi să riposteze.

Sunt elevi care se plâng părinților. Dar aceștia reacționează greșit. În loc să îi învețe să stingă singuri conflictul, unii adulți merg la școală și le rezolvă problema în forță. Aceasta este doar una dintre manifestările care provoacă „sindromul prințesa’.

 

Etichetează copilul într-o lume nerealistă. Îl trimit afară, la cumpărături, în societate, în curtea școlii. Acolo nu este totul roz! Nu mai sunt prinți, nu mai sunt prințese‘, a explicat psihologul Lenke Iuhos pentru Știrile Pro TV.

Adolescenții încep să confunde micile ironii ale vârstei cu situații violente în care sunt victime. Iar cei feriți de situații dificile de viață, mai târziu vor suferi revelații dureroase.

Potrivit specialiștilor, la vârsta de 5 ani copilul trebuie să știe deja că nu e cel mai bun, cel mai frumos sau cel mai deștept, că moartea există și este ireversibilă. Și că nu pot pretinde să fie prieteni cu toți cei cu care intră în contact.

Sursă foto: 123rf.com

SO: https://baby.unica.ro/sindromul-printesei-fenomenul-care-afecteaza-tot-mai-multi-copii-2235120.html

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actual
Poate ar fi cazul să se știe că zona salinei Praid nu se află în administrarea statului român, ci în administrarea unui ONG numit Cholnoky Jenő, care funcționează cu bani din Ungaria

Ceea ce s-a întâmplat recent la Praid nu este doar o tragedie locală sau o simplă consecință a unei ploi abundente. Este rezultatul direct al unei absențe cronice a statului român dintr-o zonă-cheie și al unei decizii politice și administrative luate în tăcere în urmă cu mai bine de un …

Wow
Algele și meduzele au invadat litoralul! Plajele din Constanța, impracticabile de Ziua Copilului. Apele Române, luate prin surprindere

Ziua de 1 Iunie, prilej de bucurie pentru copii și părinți, s-a transformat într-un moment de frustrare pentru mulți constănțeni care au ales să sărbătorească începutul verii pe litoral. Deși vremea a fost excelentă, iar temperaturile au depășit așteptările, accesul în apa mării a fost serios afectat de prezența masivă …

Wow
Nava container MSC Elsa 3 s-a scufundat în largul coastelor Kerala, India: riscuri ecologice majore și intervenție salvatoare a autorităților indiene

Kerala, India – 26 mai 2025 — Nava container MSC Elsa 3, sub pavilion liberian, s-a scufundat în apropiere de coasta statului indian Kerala, la aproximativ 38 de mile marine sud-vest de orașul Kochi. Incidentul a fost cauzat de înclinarea navei și pierderea mai multor containere în mare, inclusiv a …