Cât și cui am plătit pentru intrarea în NATO? Nu trebuia consultat și „poporul”?!

Actual

80 de tone de aur pentru ca România să fie acceptată în NATO!!!

Vă prezentăm un document de interes național în care se dovedește, din nou, monstruozitatea manipulării la care a fost și este supus poporul român, sub dominația perfidă a binomului mediatico-politic post decembrist.

Acest document incendiar ne arată fără echivoc și cu lux de amănunte faptul că, toate partidele politice (fără excepții!), sunt angrenate într-un război total împotriva Neamului Românesc!

Acestă conspirație își are geneza în spatele evenimentelor din decembrie ’89 atunci când, pentru justificarea noului regim iudeo-fesenist (Silviu Brukner, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu V. Voiculescu și guvernatorul coloniei române, Mugur Isărescu and Co. Transnațional), au fost asasinați mișelește peste 1200 de revoluționari – răpind destinele României și distrugând milioane de vieți de atunci!

Manipulare la care am fost supuși nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și complicitatea așa zisei „prese libere” – fără controlul și confiscarea radicală a informației de către mass media internaționale din România.

Faptul că informațiile de interes național nu mai ajung la populație, fiind blocate tocmai de cei care ne jefuiesc, nu face decât să confirme teza pe care am susținut-o împotriva tuturor presiunilor și pentru care ne-am luptat în fiecare zi de la înființarea publicației: cei care își pun întrebări și emit anumite dubii în privința variantelor „oficiale” să-și continue liniștiți drumul în căutarea adevărului, lăsându-i pe teoreticienii „teoriei conspiraționiste” să producă mai departe concepte, false informații, gândire și memorie conformă, pentru abonații de drept comun ai penitenciarului capitalist în care, din păcate, am fost ademeniți întru jecmănirea patrimoniului național și distrugerea ROMÂNIEI!

Sesizări pe care SRI le făcea cu privire la săvârșirea unor fapte penale care vizau siguranța națională…

Procurorul militar col. (r) Gheorghe Oancea, face dezvăluiri incendiare cu referire la dosarul „Roșia Montană” pe care îl instrumenta ca procuror militar în secția parchetelor militare.

În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluția lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe ușa din față, pe unde am şi intrat”. A instrumentat și dosarul Roșia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.

Informațiile din dosarul „Rosia Montană”, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea vi le prezentăm mai jos:

„Asasinii economici” ai Roşiei Montane

Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.

Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC.

În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources.

Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.

Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană.
Ce am constatat, domnule?

Frank Timiș

Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră.
Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România.

Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.

Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands – şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.

La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…

Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!

Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.

C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă  reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.

La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare… Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză. Mai mult, odată cu dreptul de explorare,  această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Sursa online

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actual
Cel mai nou Boeing 737 al Blue Air poartă numele Regelui Carol I

Cel mai nou Boeing 737 al Blue Air poartă numele Regelui Carol I Compania aeriană Blue Air a recepționat zilele trecute cel mai nou avion din flota sa, un Boeing 737, care a primit înmatricularea YR-BMP. Aeronava a stat câteva zile în hangar, unde i-a fost aplicată coloratura specifică Blue Air, dar …

Actual
UBB CONTESTĂ METODOLOGIA DE CLASIFICARE ȘI IERARHIZARE A UNIVERSITĂȚILOR ROMÂNEȘTI PROPUSĂ DE MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UBB CONTESTĂ METODOLOGIA DE CLASIFICARE ȘI IERARHIZARE A UNIVERSITĂȚILOR ROMÂNEȘTI PROPUSĂ DE MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE   Ministrul actual al educației ține cu orice preț să finalizeze clasificarea universităților (incluzând ierarhizarea domeniilor de studii). Dânsul și-a exprimat deja public viziunea și așteptările de la un astfel de demers în momentul în …

Actual
Uimitor dar adevarat! Miracolul operatiilor plastice in America!

Uimitor dar adevarat! Miracolul operatiilor plastice in America! Pentru 12000$ poti avea al treilea san! Uimitor!! Imagimile de mai jos te vor convinge!   Uimitor dar adevarat! Miracolul operatiilor plastice in America! Pentru 12000$ poti avea al treilea san! Uimitor!! Imagimile de mai jos te vor convinge!