Veronica Tănăsescu: AM PUTUT SĂ SCAP DE ARTROZĂ ÎNTR-O LUNĂ! NU ESTE NEVOIE DE OPERAȚII!

Internet

Sunt o femeie în vârstă obișnuită și, ca la orice femeie de vârsta mea, apar din când în când diverse boli. În ultima vreme m-am chinuit mult cu picioarele, nu puteam să pășesc fără durere. Și iată că doctorii mi-au pus diagnosticul: artroză. Se consideră că apare la toți cei care au stat mult în picioare în tinerețe, și în mod deosebit la cei care au făcut mult efort fizic. Iar eu am trăit toată viața la țară, din copilărie am muncit zi și noapte în grădină, sunt obișnuită cu munca. Mama mea s-a confruntat cu o asemenea nenorocire, a făcut chiar și operație, dar nu a ajutat-o. Iar acum doctorii spun că această boală se întâlnește chiar și la persoanele tinere de la oraș.

La vârsta de 62 de ani mă aflu într-un moment de răscruce: să mă resemnez cu infirmitatea sau să mă operez.

Boala a avansat destul de repede. La început durerea a fost ușoară, și devenea puternică seara. Apoi a început să mă doară foarte rău. Din cauză că articulațiile se deteriorau, a părut bursita, care este o inflamație a săculețului cu lichid ce protejează încheietura. Îmi era din ce în ce mai greu să-mi fac treburile zilnice, durerea din timpul mersului era pur și simplu îngrozitoare. Întotdeauna am dus o viață activă, indiferent de vârstă, însă acum mă simt ca un adevărat invalid.

Pensia la țară este mică, așa că încă lucrez la poștă. Munca e statică, însă oricum presupune mult efort. În plus mai am pe umeri și întrega gospodărie, toate păsările de curte, porci am cumpărat în primăvară. Iar mama mea, după operație tot n-a putut să meargă cum trebuie, a trebuit să am grijă și de ea. Soțul meu este vânător, și înainte îmi plăcea foarte mult să merg la vânătoare împreună cu soțul meu. Ce s-a ales de vânătoarea mea acum…Pe scurt, boala asta păcătoasă mi-a distrus totul! Bine că măcar nora a început să mă ajute, altfel nu știu ce făceam. Am plecat la reședința de judet, la Deva. Acolo doctorul s-a uitat ce s-a uitat la picioarele mele și a spus că deja nu se mai poate face nimic și trebuie operație, dacă vreau să merg.

Din cauza durerilor puternice de picioare nu am mai putut să mă bucur nici de minunata natură din zona noastră . Am redus treptat plimbările, până când am renunțat de tot la ele.

Am ieșit de la doctor și am început să plâng. Căci în același spital o trataseră pe mama mea. De câte ori a mers ea la gimnastica medicală! Câți bani a cheltuit! Totul fără nici un folos. Apoi a fost operată. I-a fost mai bine, bineînțeles. Dar durerile tot au rămas. Și oricum nu poate să meargă mult, iar în ultimii ani nu iese deloc singură din casă.

Dar nu se mai poate face nimic, mai bine să mergi cât de cât, măcar un pic, decât să fii invalid. Iar doctorul a spus că fără operație peste vreun an sau doi deja nu voi mai putea merge. Așa că, am început să strângem bani pentru operație. Dar, într-o dimineață, vine la mine în cameră fiul meu și începe să citească de pe telefonul lui.  . A fost elaborat și se fabrică în laboratorul de cercetare din China, din cele mai valoroase ingrediente, după rețete vechi îmbunătățite. Iar oamenii scriu că într-o lună au putut să-și vindece artrita sau artroza și să scape de operație! Vă dați seama!!

 

Iaurtul cu usturoi este un tratament foarte bun in toate formele de calcifieri osoase si presupune ungerea locului afectat, in fiecare seara, cu un amestec de iaurt si o capatana de usturoi pisat. Inveliti apoi locul cu o fasa si mentineti pana a doua zi. Dimineata este indicat sa clatiti locul respectiv cu apa calda, potrivit formula-as.ro. Se recomanda acest tratament in cure de 10-20 de zile.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wow
Clinica PATRUPET celebrează 2500 de cazuri de succes în medicina veterinară, consolidându-se ca lider european în nefrourologie

Clinica PATRUPET, un lider în medicina veterinară, marchează astăzi un moment important: a tratat cu succes 2500 de cazuri în doar aproape trei ani de existență. Acesta evidențiază devotamentul lor constant pentru sănătatea animalelor de companie, stabilindu-se ca un punct de referință în nefrourologia veterinară din Europa. Sub conducerea Prof. …

Wow
Constanța Restrânge Cursele de Autobuz pentru Economii Bugetare în Pofida Majorării Salariale la Poliția Locală

Primăria Constanța, confruntată cu dificultăți financiare, a impus companiei CT BUS să reducă numărul de curse de autobuz, în încercarea de a scădea cheltuielile legate de transportul public urban. În ciuda majorării salariilor din cadrul instituției, inclusiv pentru Poliția Locală, măsurile de austeritate au fost considerate necesare pentru gestionarea bugetului …

Actual
La Craiova au început probele cu primul avion IAR 99 SM produs chiar de Avioane Craiova

Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a anunțat începerea testelor cu primul avion IAR 99 SM modernizat la Craiova. Avionul, fabricat de Avioane Craiova SA, o companie a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a intrat în faza de probe. „Astăzi la Craiova am demarat testele cu primul avion IAR 99 SM, …